SCOALA GIMNAZIALA PETOFI SANDOR LIVADA

PREZENTARE

Între anii 1621 – 1622 în localitățile Livada-Nouă(Újlak) și Livada- Veche(Sárköz) s-au deschis primele școli confesionale, în fruntea cărora a stat preotul bisericii, în calitate de președinte și învățătorul care servea și biserica în calitate de cantor. Din listele învățătorilor reiese că aceștia au fost destul de des schimbați, fluctuația lor fiind mare.
În perioada revoluției burgheza-democratice (1848-1949), mulți localnici s-au înrolat în rândul curuților, a căror comandat a fost un localnic, căpitanul de artilerie Orsay Gabányi István, al cărui mormânt se află în cimitirul local.
Înainte și după primul război mondial, din fericire a crescut interesul pentru continuarea studiilor. La început din rândul copiilor de nobili din sat: din familia Péterfy 6 au terminat studii superioare (2 au devenit medici, 2 avocați, 2 ingineri agronomi). Astfel au devenit învățători: Lukács János, Varga Tihamér, Illyés György, Kurtinecz Pál, Báncsi György, mai târziu Radvnszki József a devenit profesor de limbi, Rozsi Gábor, contabil, iar Muha Vilmos și Zabik Endre notari.
În preajma anului 1900, a început să crească interesul copiilor fată de școală, astfel sălile de clasă devin neîncăpătoare. De exemplu, în anul școlar 1900 – 1901 la școala confesională, sub mâna învățătorului Movik Sándor, erau înscriși și frecventau clasele I-IV următoarele efective de elevi: în cl.a I-a 24, în cl.a II-a 14, în cl.a III-a 29 și în clasa a IV-a 28, iar la cursurile învățătorului Lukács János erau înscriși 69 de elevi. Frecventa zilnică era de 60-70 % și de multe ori, din familiile numeroase, o parte din copiii veneau înainte de masa, iar ceilalți după masa, deoarece copii nu aveau încălțăminte sau îmbrăcăminte și astfel o schimbau între ei. În aceste condiții munca dascălilor era foarte grea. Scopul lor a fost să învețe pe copii tainele scrisului, cititului și socotitului, dar și acela de a descoperi copiii talentați de care apoi s-au ocupat mai mult.
Traista copiilor nu era încărcată cu cărți și rechizite școlare, ei în clasele I-IV aveau o carte de citit și o tăbliță școlară, pe care scriau în fiecare oră, după care textul scris era șters și au scris din nou pe tăbliță.
Dintr-o altă statistică școlară, reiese că în anul școlar 1910 – 1911 la școala confesională romano-catolică erau înscriși 98 elevi, din care 23 în cl.a I-a, 19 în cl.a II-a, 16 încl.a III-a, 21 în cl.a IV-a,15 în cl.a V-a și 5 în cl.aVI-a, din care 59 au și absolvit clasa respectivă, restul retrăgându-se pe parcursul anului școlar.
După primul război mondial, prin noua Lege a învățământului s-a introdus și în Transilvania învățământul obligatoriu de 4 clase. Acest lucru nu s-a realizat însă din mai multe motive: lipsă de interes și mentalitate scăzută a oamenilor, situația  economică  dificilă  a familiilor, unde de regulă erau 5-7 copii, distanțele mari la care se găseau școlile, etc.
Prin multe intervenții ale dascălilor, s-a reușit ca în Livada-Veche să fie deschisă o grădiniță de copii în fosta clădire a primăriei, în urma unificării celor două părți ale localității din anul 1932. La început, grădinița funcționa cu un număr redus de copii. Treptat, numărul lor a crescut și ca atare au crescut și cerințele educatorilor.
Până în anul 1925, datorită faptului că școlile confesionale au avut o activitate bună, un număr mare de elevi talentați și cu posibilități economice mai bune, au urmat licee și școli normale. Astfel Rozsi Gavril a urmat școala normală, Radvánszki József, facultatea de limbi străine, Muha Vilmos liceul, frații Péterfi György și Imre au devenit avocați, alții ca Zabik Endre și Vezentán Gustáv funcționari la primăria din localitate.
Școlile din perioada respectivă au reușit să trimită mulți copii la licee și facultate, nu numai din rândul celor bogați, ci și din rândul familiilor mai modeste.
În perioada crizei economice mondiale din anii 1929-1933, situația țăranilor a decăzut, neavând piețe de desfacere, produsele lor au rămas nevândute și, din lipsa de bani, nu și-au mai putut  trimite copiii la școală. Astfel școlile confesionale au suferit o decădere treptată. La acest lucru a contribuit din plin și statul, care a urmărit să deschidă în fiecare centru de comună școli de stat.
În anul școlar 1924-1925, școala confesională greco-catolică și-a încetat activitatea, locul acesteia a fost luat de prima școală de stat din localitate. Școala de stat și-a deschis porțile într-o clădire donată de baronul Vécsey numită Rózsabokor, clădire în care se învață și azi.
În primul an au fost înscriși 30 de elevi, dar în doi ani a crescut interesul sătenilor față de școală și numărul elevilor a ajuns la peste 213.
Până în anul 1940 interesul sătenilor nu a crescut față de școală întrucât gospodăriile mici și mijlocii s-au întărit și aveau nevoie de forță de muncă. Astfel părinții au reținut copiii acasă la munca câmpului cu toate că învățământul a cunoscut o dezvoltare simțitoare trecând la învățământul de 7 ani. Cu această ocazie au apărut programe școlare, manuale noi, bogate și accesibile elevilor, iar tăblițele școlare au fost înlocuite cu rechizite. La scrisul caligrafic s-a folosit pana și cerneala. Datorită evoluției societății a început să se schimbe mentalitatea oamenilor, societatea având nevoie de oameni bine pregătiți. În localitate au sosit cadre didactice bine pregătite care au dus o muncă perseverentă pentru atragerea copiilor la cursuri.
În anul școlar 1940-1941, la școala de stat a devenit director Kelemen Jenő, un dascăl cu calități deosebite. El a reușit să atragă la cursuri un număr de 173 de elevi, în afara celor care frecventau cele două școli confesionale. La sfârșitul anului au absolvit clasele 132 de elevi. În anul următor a fost cuprins la cursuri 147 de elevi din care 108 au și absolvit clasele. Cu toate acestea un număr însemnat de copiii îngroșa rândul neștiutorilor de carte. Numărul mare de corigenți și repetenți se datorea atât frecvenței slabe la cursuri, cât și exigenței noilor dascăl, care erau absolvenți noi, cum a fost: Bilkay Ghizella, Gyarmati Árpád, Kádas Istvánné și alții.
În anul școlar 1945-1946 și-a reluat activitatea în centru, școala în limba română cu clasele I-IV, sub îndrumarea învățătorilor: Terebeș Ioan și Terebeș Paraschiva.
După anul 1946 directorul Kajcsa Dénes a făcut demersuri pentru a deschide școli copiilor foștilor argați din cătune. Astfel s-au  deschis școli la Ferma Nicolae, Prilog-Vii, Mujdeni, Ferma Iosif, Görbeszeg. Numărul copiilor era mare, uneori depășea capacitatea sălilor, cum a fost la Ferma Josif și Șosea unde într-o cameră mică și ne podită învățau 40 de copii. La Prilog-Vii, Ferma Iosif și Șosea funcționau școli cu două secții: una în limba română și alta în limba maghiară.
În anul 1958 pe baza Hotărârii de guvern, cele două școli generale din centru s-au unificat într-o unitate școlară. La început, timp de 2 ani fiecare secție a funcționat în clădirile sale vechi, dar sub conducerea unei direcțiuni.
Primul director al școlii unificate a fost profesorul de istorie Anzik Albert, iar directorul adjunct profesoara de limba rusă Lohan Ana. Prin unificarea celor două școli și centralizării spațiului de școlarizare a îngreunat munca profesorilor de la catedră. Cu sprijinul organelor, cu greu s-a obținut pentru școală un spațiu, care se afla în apropierea clădirii Rózsabokor și în care funcționa o unitate militară de grăniceri. Astfel pentru un scurt timp s-a asigurat spațiul necesar școlii unificate.
În anul școlar 1959-60 la clasele I-IV erau 319 elevi, la clasele V-VII 126 elevi și 17 cadre didactice,
În anul școlar 1962-63 la clasele I-IV erau 427 elevi, la V-VII era 318 elevi și 50 cadre didactice.
În anul școlar 1966-67 la clasele I-IV erau înscriși 318 elevi, iar la clasele V-VIII 453 elevi și 64 cadre didactice.
Odată cu creșterea numărului de elevi a apărut ca o necesitate imediată construirea a unor noi clădiri, astfel cu sprijinul organelor locale în 1966-67 s-a construit o școală nouă cu 5 săli de clase în satul Dumbrava, apoi în 1969-70 s-a construit în Livada o școală nouă cu etaj, cu 8 săli de clase, cabinete și laboratoare școlare, ceea ce a permis și generalizarea învățământului de 10 ani.
În urma Revoluției din decembrie 1989 și în viața ªcolii Generale de 8 ani din Livada, apar o serie de măsuri democratice, care au permis cadrelor didactice să se apropie de domiciliu lor, atât de la țară. Astfel în vara anului 1990 asistăm la ultima mișcare masivă a cadrelor didactice.
În anul școlar 2005 – 2006, la ªcoala cu clasele I-VIII din Livada și în satele aparținătoare, desfășoară o activitate susținută și cu mult simț de răspundere un număr de 85 cadre didactice, din care 19 sunt educatoare, 24 învățători, 35 profesori și 7 preoți.